Antrenamentul emotiilor, metoda Gottman

Un bun parenting necesita mai mult decat inteligenta, necesita si implica emotie din partea parintilor. In deceniul trecut, stiinta a scos la iveala dovezi coplesitoare privind rolul pe care il joaca emotiile in viata noastra. Cercetatorii au descoperit ca, mai mult decat coeficientul de inteligenta, constiinta emotionala si abilitatea de a gestiona emotiile vor determina succesul sau fericirea, in toate domeniile vietii, inclusiv in relatiile de familie. Acest concept de “inteligenta emotionala” inseamna sa fii constient de sentimentele copilului tau si sa fii capabil sa arati empatie, sa consolezi si sa indrumi.

Metoda propusa de Gottman presupune ca parintii “antrenori emotionali” functioneaza precum niste “antrenori sportivi” si la fel ca ei, acesti parinti isi invata copiii strategii cu care sa se descurce si la bine si la greu. Ei nu obiecteaza la vederea maniei, a tristetii sau a fricii de care dau dovada copiii lor. De asemenea ei nici nu ignora aceste emotii, ci mai degraba le accepta ca pe un dat al vietii si se folosesc de aceste momente tensionate ca de niste oportunitati de a-i invata pe copii lectii importante de viata si de a cladi relatii mai apropiate cu cei mici.

Sotii Gottman ne ofera in cartea lor si un chestionar prin care ne putem evalua propriul nostru stil de parenting.

Pas 1: Fii constient de emotiile copilului
Pas 2: Recunoaste emotia ca pe o sansa de apropiere si invatare
Pas 3: Asculta empatic si apoi valideaza sentimentele copilului
Pas 4: Ajuta copilul sa-si eticheteze verbal emotiile
Pas 5: Stabileste limite, in timp ce ajuti copilul sa-si rezolve problemele

Pasul 1

Pentru a putea fi constient de ceea ce simte copilul tau trebuie sa fii constient de ceea ce simti tu.

cercetarile desfasurate de cei de la Gottman Institute arata ca parintii trebuie sa atinga ei o stare de constienta emotionala. Ce inseamna acesta stare de constienta emotionala? Inseamna pur si simplu sa iti dai seama cand tu insuti traiesti o emotie, sa poti identifica ce emotie traiesti si sa fii receptiv la emotiile prin care trec ceilalti.

Din pacate factorul cultural influenteaza cat de confortabil ne simtim sa ne exprimam emotiile.

Permisiunea de a simti e ceva dificil si pentru parintii care se tem sa-si piarda controlul si sa se lase in voia unor emotii cum sunt tristeatea, furia, frica. Acesti parinti evita sa-si recunoasca mai ales sentimenetele de manie, de teama ca apoi lucrurile nu mai pot fi stapanite. E posibil s-ai sperie ideea ca-si vor instraina copiii sau ca micutii vor incepe sa le copieze stilul emotional, pierzandu-si ei insisi controlul. De asemenea pe acesti parinti ii inspaimanta ideea ca si-ar putea rani copiii fizic sau psihic.

Din studiile lor a reiesit ca parintii care simteau ca-si pierd controlul manifsetau, in general, una sau mai multe din urmatoarele caracteristici:

· resimteau frecvent o emotie anume (frica, tristete sau frica)

· erau convinsi ca traiesc prea intens emotia aceea

· aveau dificultati in a se calma, dupa ce trecusera prin emotii puternice

· deveneau dezorganizati si disfunctionali cand erau coplesiti de emotia vizata

· urau felul in care se purtau cand traversau emotia nedorita

· erau mereu in garda sa nu se lase cuprinsi de emotia respectiva

· se fortau sa se poarte neutru (calm, inetlegator, compatimitor) dar totul era numai teatru

· considerau sentimentul distructiv, ba chiar imoral

· simteau nevoia de a fi ajutati sa faca fata emotiei

Acesti parinti pot incerca sa compenseze lipsa de control prin sfortarea de a fi “superparinti” adica ascunzandu-si emotiile de proprii copii. Foarte probabil exact aceeasi parinti pot manifesta multa furie fata de partenerul de viata, sentiment la care copiii, de altfel, sunt martori. Incercand sa-si deghizeze mania, acesti parinti ignora sau resping sentimentele de furie indreptata impotriva copiilor. Irinia face ca ascunzandu-si iritarea, respectivii adulti sa sfarseasca prin a creste niste tineri care sunt si mai putin capabili sa-si gestioneze emotiile negative decat ar fi fost daca isi vedeau parintii ca invata ei insisi sa-si etaleze emotiile intr-o maniera non-abuziva.

In plus, e util sa fiti constienti de nivelurile de stimulare emotionala sau altfel spus de cat de nervosi sunteti. Daca realizati ca sunteti un car cu nervi insa aveti totusi puterea de a continua sa-i vorbiti copilului calm si rational, puteti sa o faceti, spuneti-i celui mic ce aveti pe suflet, ascultati-i raspunsul si continuati discutia. Daca insa va dati seama ca supararea dvs este atat de mare incat nu mai puteti gandi clar, luati o pauza si reveniti un pic mai tarziu, cand v-ati domolit enervarea. De asemenea, parintii ar trebui sa se indeparteze de copii daca simt ca sunt pe cale sa faca lucruri distructive, cum ar fi sa-i loveasca sau sa-i insulte. Bataia, sarcasmul, amenintarea, injuriile, dispretul trebuei categoric evitate. In loc sa-si pocneasca proprii copii, parintii ar trebui sa ia o pauza sa se calmeze. In fine, daca parintii nu si=au stapanit irascibilitatea, se pot folosi de puterea vindecatoare a iertarii.Toti parintii fac (din cand in cand) greseli, isi pierd rabdarea cu copiii, spuannd sau facand lucruri de care mai apoi le pare rau. Insa, cam pe la 4 ani, copiii inteleg conceptul de “regret”. Asadar nu pierdeti ocazia de a reveni si a repara o interactiune, daca aveti remuscari. Suneti-i copilului dvs cum va simteati in acel moment si cum va simtiti acum, ca situatia s-a calmat. Acest apoate fi un exemplu pozitiv pt copil, despre cum trebuie gestionate regretele si supararile.

Sa cladesti constienta emotionala este un proces ce dureaza toata viata, parintii au nirocul sa vada imediat rezultate pozitive de pe urma noilor abordari.

pasul 2. Recunoaste emotia ca pe o sansa de apropiere si invatare

Cand parintii aud ca se pot folosi de situatiile de criza ca de oportunitati de conectare si de invatare o aud ca o eliberare, ca un “a-ha”, inteleg atunci ca pot vedea furia ca insemnd altceva decat o provocare a autoritatii parintesti. Iar fricile copiilor nu mai trebuie considerate o dovada a incompetentei parentale. Si tristetea lor nu mai trebuei sa reprezinte doar “o afurisita de problema careia am de gand sa-i pun punct chiar azi.”

Un copil are nevoie de parintii lui mai ales cand e suparat sau furios, sau inspaimantat. Abilitatea de a ajuta un copil agitat sa se linisteasca poate fi “exact ceea ce ne face sa ne simtim parinti.” Identificand emotiile copiilor, ii ajutam, sa capete deprinderi pentru a se alina singuri- adica abilitati ce le vor fi de folos toata viata.

Desi unii parinti se straduiesc sa ignore sentimentele negative ale copiilor in speranta ca ele vor disparea, emotiile arareori functioneaza asa. In schimb ele se dizolva cand copiii pot vorvi despre ce ii macina, cand au sansa de a numi concret ceea ce ii incearca si cand se simt intelesi. Prin urmare este benefic sa recunoastem emoti ainca de timpuriu, cand ea se afla la un nivel scazut , inainte de a escalada pana la o criza in toata puterea cuvantului.

pasul 3. Asculta empatic si apoi valideaza sentimentele copilului

Odata ce ati constata ca o anumita situatie reprezinta o oportunitate de apropiere si de gasire de solutii, sunteti gata pentru (probabil) cea mai importanta etapa din procesul Antrenamentul emotiilor si anume: Ascultarea empatica.

In acest context, sa asculti inseamna mai mult decat sa retii informatiile care ti-au trecut pe la urechi. Ascultatorii empatici isi folosesc ochii pentru a cauta probe fizice ale emotiilor prin care trec copiii. Ei faca pel la imaginatie pentru a vedea situatia din perspectiva copilului si se folosesc de cuvinte pentru a reflecta cele spuse de copil, cu o atitudine de consolare, lipsita de critica. Asa ii ajuta ope cei mici sa-si numeasca emotiile. Dar cel mai important, isi deschid inima ca sa vada ce simte copilul.

Aveti grija ca si copilul citeste limbajul trupului vostru de adult la fel de bine. In consecinta, daca scopul vostru este sa discutati intr-o maniera prevenitoare si relaxata, adoptati o postura care sa denote acest lucru. Asuzati-va la acelais nivel cu cel mic, respirati adanc, relaxati-va apii concentrati-va asupra lui. Atentia voastra ii da de inteles ca ii luati in serios grijile si ca sunteti dispusi sa acordati timp pentru acel subiect.

pasul 4. Ajuta copilul sa-si eticheteze verbal emotiile

Un pas facil, dar extrem de important in Antrenamentul emotiilor estea cela de a-l ajuta pe copil sa-si denumeasca emotiile. Le puteti sugera copiilor termeni relavanti care sa-i ajute sa etichete acea stare amorfa, inspaimantatoare pe care o simt si nu stiu sa o denumeasca. Ajutati la transformarea a ceva inconfortabil in ceva confortabil, clar, definit, normal. Furia, tristetea devin astfel niste experiente prin care toata lumea trece si fiecare le poate depasi.

Etichetarea emotiilor merge mana in mana cu empatia. Un parinte isi vede copilul cu ochii in lacrimi si spune “Esti foarte trist, nu?” Acum copilul nu numai ca se simte inteles, dar are si un cuvant care sa-i descrie acea emotie intensa care il macina.

Cercetarile arata ca demersul de a-ti eticheta emotiile poate avea un efect calmant asupra sistemului nervos, ajutandu-i asadar pe copii sa-si revina mai rapid in urma incidentelor suparatoare.

pasul 5. stabileste limite in timp ce ajuti copilul sa-si rezolve problemele

Odata ce ti-ai facut timp sa asculti copilul si sa-l ajuti sa-si eticheteze si sa-si inteleaga emotia, probabil te vei trezi atras automat intr-un proces de rezolvare a problemelor. Un asemenea proces are de regula 5 pasi:

1. Stabileste limitele

2. Idetifica obiectivele

3. Cauta posibilele solutii

4. Evalueaza solutiile propuse pe baza valorilor familiei

5. Ajuta copilul sa aleaga o solutie

La prima vedere procesul acesta cu etape poate parea greoi si incomod, insa cu putin exercitiu va deveni ceva de rutina.

1. Stabilirea limitelor. Pentru copiii mici, rezolvarea de probleme demareaza adesea cu impunerea unor limite, menite sa ingradeasca un comportament neadecvat. Un copil mic frustrat isi exprima de multe ori emotiile negative intr-o maniera nepotrivita (cum ar fi sa loveasca un alt copil, sa sparga o jucarie sau sa strige porecle) Dupa ce parintele ia seama de emotia negativa din spatele comportamentului inacceptabil (dar vizibil) si il ajuta pe cel mic sa defineasca emotia, el ca adult trebuie sa se asigure ca cel mic a inteles de ce comportamentul este inadecvat si nu poate fi tolerat. Dupa care parintele isi poate sustine copilul sa se gandeasca la niste cai mai rezonabile de a-si manifseta emotiile.

2. Identifica obiectivele. Odata ce parintele si-a ascultat empatic copilul, l-a ajutat sa-si eticheteze emotiile si i-a impus limite comportamentale, urmatorul pas e de obicei acela de a afla ce scopuri vrea copilul sa atinga rezolvand o anumita problema.

3. Cauta solutiile posibile. Cauta impreuna cu copilul variante de rezolvare a problemei lui. Ideile parintilor pot fi de mare ajutor pentru copii mici, care au multe dificultati in a elabora singuri solutii alternative. In orice caz trebuie sa va abtineti de la a lua totul pe umerii vostri de adult. Daca vreti cu adevarat ca cel mic sa aiba meritul de a-si fi rezolvat problema, ar trebui sa-l incurajati sa vina cu propriile idei.

4. Evaluaeaza solutiile propuse in baza valorilopr familiei. Acesta este momentul in care va aplecati asupra fiecarei solutii gasite pentru a decide pe care o incercati si pe care nu. Incurajati copilul sa verifice fiecare solutie punandu-si aceste intrebari:

“Este aceasta o solutie corecta?”

“Va functiona aceasta solutie?”

“E sigura si ma fereste de pericol?”

“Cum o sa ma simt dupa asta? Si cum se vor simti ceilalti?”

5. Ajuta copilul sa aleaga o solutie. Dupa ce ati explorat impreuna cu copilul toate implicatiile diverselor optiuni pe care le are, incurajati-l sa aleaga una sau mai multe solutii si sa le puna in practica. Desi vreti ca cei mici sa gandeasca cu mintea lor, acesta este un moment prielnic pentru a le oferi indrumari si a le spune parerea voastra. O data ajunsi in acest punct nu va temeti sa-i marturisiti copilului cum ati gestionat voi alte situatii similare, pe vremea cand erati copii. Ce invataminte ati tras atunci? Ce decizii ale voastre v-au umplut de mandrie? Sa-i transmiteti copilului valoriel voastre de viata, in contextul in care el are de rezolvat o problema dificila concreta este un demers mult mai eficient decat sa-i prezentati pur si simplu niste concepte abstracte fara sa aiba legatura cu viata lui cotidiana.

Acesta este doar un fragemnt din carte, acolo gasiti si foarte multe exemple practice.

Va incurajez sa o cititi.