Copilul meu mușcă, lovește, împinge. E normal?
Accesele de furie, cunoscute și sub numele de tantrumuri, sunt manifestări emoționale intense ale copiilor, care pot include plâns, țipete, aruncarea pe jos sau reținerea respirației. De obicei, în intervalul 2-4 ani, aproape toți copiii trec prin astfel de episoade, însă acestea devin mai rare pe măsură ce cresc. Dacă copiii învață să folosească aceste reacții pentru a obține ceea ce doresc, tantrumurile pot continua să apară și în perioada școlară, în adolescență sau chiar și la vârsta adultă. La o vârstă fragedă, copiii se confruntă cu numeroase situații frustrante, deoarece dorințele lor nu corespund cu abilitățile lor reale sau cu limitele impuse de adulți. În plus, la această etapă, capacitatea de autocontrol emoțional este redusă. Astfel, atunci când simt frustrare, copiii au dificultăți în a o gestiona corespunzător, iar emoțiile lor se manifestă prin plâns, țipete și alte reacții intense.
Printre cele mai importante funcții ale tantrum-urilor se numără:
Comunicarea nevoilor: Deoarece copiii au dificultăți în a se exprima verbal, furia devine un mod prin care își arată nevoile, cum ar fi foamea, oboseala sau dorința de afecțiune.
Eliberarea tensiunii emoționale: Cei mici întâmpină dificultăți în gestionarea emoțiilor negative, precum frustrare sau pierdere. Adesea nu înțeleg de ce nu li se permite să exploreze sau să îndeplinească anumite dorințe. De asemenea, pot simți furie în urma unor pierderi, cum ar fi jucăria preferată.
Obținerea atenției părinților: Accesele de furie pot provoca îngrijorare sau frustrare părinților, care, dorind să-i liniștească pe cei mici, devin mai atenți și mai afectuoși. Chiar și reacțiile furioase ale părinților pot fi percepute de copii ca o formă de atenție, ceea ce le întărește comportamentul.
Obținerea unor beneficii: Deseori, părinții cedează în fața tantrumurilor pentru a calma copilul sau pentru a evita situații jenante în public. Astfel, copiii învață că aceste accese de furie pot fi eficiente în a obține ceea ce își doresc în public.
Părinții deseori percep crizele de furie ale copiilor ca o încercare intenționată de a-i enerva sau de a-i necăji. Această percepție îi face să reacționeze cu furie, ceea ce le complică gestionarea situației. Totuși, așa cum s-a menționat anterior, tantrumurile apar din cauza dezvoltării insuficiente a autocontrolului emoțional. Când copiii se confruntă cu situații în care nu pot obține ceea ce doresc, răspunsul lor devine intens și manifestat prin furie.
În anumite momente, poate părea că cei mici se comportă cu furie intenționat, doar pentru a-i provoca pe părinți sau a-i pune în situații incomode. Totuși, aceste izbucniri nu sunt rezultatul unui plan conștient. De fapt, majoritatea accesele de furie sunt o modalitate prin care copiii își arată frustrarea din cauza dorințelor sau nevoilor nesatisfăcute.
Când devine furia o problemă?
Accesele de furie sunt frecvente în perioada 2-4 ani. Este recomandat ca părinții să ceară ajutorul specialiștilor în următoarele situații:
Copilul se rănește sau este agresiv cu cei din jur.
Accesele de furie apar în special pentru a obține avantaje.
Părinții au dificultăți în a gestiona tantrumurile copilului.
Părinții devin furioși în timpul crizelor copilului.
Activitățile familiale sunt limitate pentru a evita o nouă criză.
După vârsta de 4 ani, frecvența accesele de furie zilnice ar trebui să scadă.
Comportamente precum mușcatul, lovirea sau împingerea sunt comune în rândul copiilor, mai ales în primele etape de dezvoltare. Aceste reacții sunt adesea normale și fac parte din procesul de învățare a abilităților sociale și emoționale. Există întotdeauna motive pentru care copiii au aceste comportamente. Copiii mici își explorează lumea prin acțiuni fizice, iar mușcatul și lovirea sunt adesea modalități prin care învață despre cauză și efect și limitele propriului corp. În această etapă de dezvoltare, ei nu au încă abilități de autoreglare bine conturate, ceea ce îi face să reacționeze impulsiv la frustrare sau emoții puternice. Astfel, comportamentele precum mușcatul, lovirea și împingerea devin expresii ale emoțiilor, mai ales când nu pot comunica verbal. Copiii învață treptat despre interacțiunile sociale și gestionarea emoțiilor. Este important ca părinții să se poziționeze nu ca evaluatori, ci ca învățători răbdători. Aceste comportamente sunt parte din procesul de învățare a normelor sociale, iar rolul tău este să-i arăți cum să navigheze în lumea în care au venit recent.
Ce poți face ca părinte ca să-ți ajuți copilul în aceste momente?
Fii consistent: Stabilește reguli clare privind comportamentele acceptabile și inacceptabile. Aplică aceste reguli constant și oferă feedback. Fii atent la schimbările de comportament și ajustează răspunsurile tale.
Oferă alternative: Îndrumă-l să-și exprime emoțiile și nevoile într-un mod adecvat, în loc să-i spui să nu simtă ce simte. De exemplu, încurajează-l să folosească cuvinte pentru a-și exprima frustrarea în loc să muște.
Asigură reasigurare emoțională: Fă-l să se simtă iubit și înțeles chiar și când este supărat sau a greșit. Gândește-te la cum ai dori să fii tratat în momentele dificile. Oferă înțelegere, deoarece oamenii se schimbă atunci când se simt acceptați.
Fii un model pozitiv: Demonstrează cum îți gestionezi emoțiile și cum interacționezi cu ceilalți. Arată-i cum să comunice eficient și să rezolve conflictele fără agresivitate.
Redirecționează atenția: Dacă observi comportamente de frustrare, ghidează-l spre o activitate permisă. De exemplu, dacă nu poate arunca cu pietre, sugerează-i să arunce cu frunze. Mută atenția de la „asta nu” la „asta da”.
Îmbunătățește abilitățile sociale: Ajută-l să-și dezvolte abilitățile sociale treptat și în mod adecvat vârstei. În primii ani, copiii se concentrează pe auto-cunoaștere și autoreglare. Odată ce aceste abilități sunt consolidate, vor putea să dezvolte empatia față de ceilalți.
Deși mușcatul, lovirea și împingerea sunt frecvent întâlnite și adesea normale în dezvoltarea timpurie, este important să consulți un specialist dacă aceste comportamentele devin persistente și nu se îmbunătățesc în timp, dacă devin severe și cauzează răni sau disconfort altora.
