Somnurile de zi

Iustin este un copil cu un necesar mic de somn, care a avut mereu somnuri scurte si treziri matinale si 2-3 treziri pe noapte pentru lapte. Nu a facut niciodata night party. Somnurile de zi le-a marit la 45 de min abia cand a ramas cu 2 somnuri pe zi. Chiar si asa mie mi-a fost foarte greu, mereu speram sa fac multe in timpul cand el doarme, insa pentru ca eram asa stresata de cele mai multe ori nu reuseam sa fac nimic, nici macar sa ma odihnesc. Abia dupa 1 an am reusit uneori (foarte rar) sa adorm cu el, ca acum metoda de adormire era sa stau langa el pana adoarme si el adormea doar cand ma lua si pe mine somnul, pe bune.

In primul an se trezea dimineata la ora 5 si in al doilea an a inceput sa se trezeasca la 6:00. Primul an a fost cosmar cu treziri asa matinale, desi eu ma culcam devreme la 22 cel tarziu eu dormeam, tot nu reuseam sa ma odihnesc destul, asa ca la 5:00 doar deschideam ochii, cu adevarat ma trezeam pe la 7-8 :))

La 7 luni avea 3 somicuri de zi si 2 treziri noaptea. Somnicurile erau inca scurte, aproximativ 30-45 min.

La 9 luni a trecut la 2 somicuri de zi si 2 treziri noaptea. Abia cand a trecut la 2 somnicuri a inceput sa le faca mai lungi.

La 1 an a trecut la 1 somn si o singura trezire noaptea pentru lapte, bea un bibreon de 240ml. S-a trezit asa pana la 2 ani, cand a renuntat singur si la aceasta trezire. Insa dupa o perioada, 1-2 saptamani a inceput sa se trezeasca iar si sa-mi ceara lapte, insa nu i-am mai dat desi a fost foarte suparat. Au fost 2 nopti mai grele, in sensul ca in prima noapte a insistat mult si puternic sa ii dam lapte, i-am oferit posibilitatea sa manance la bucatarie, mancare sau lapte din casa. Nu a vrut, a insistat mult sa ii dau biberon, insa eu nu vroiam sa ii mai ofer din doua motive, nu mi se mai parea sanatos sa manance noaptea mai ales ca crescuse deja si imi era foarte greu sa ma mai trezesc noaptea.

Dupa ce am renuntat la sunetele albe, am avut un ursulet cu un cantecel si cand am renuntat la ursulet am trecut la melodiile de la camera de filmat.

Patul lui Iustin.

Dupa ce a invatat sa coboare din pat cu spatele, l-am mutat intr-un pat mare, caruia i-am pus laterala si niste perne extra. Nu a cazut niciodata.
I-am dat autonomie sa urce si sa coboare singur si surprinzator asta nu a dus la refuz de somn.

Somnul in masina, o alta distractie!?

Iustin reusea sa adoarma in masina daca se intruneau anumite conditii foarte specifice: daca ii puneam muzica la boxa lui si daca era momentul potrivit, sa nu fie nici prea obosit si nici prea odihnit. Atunci ii iesea adormitul, altfel…..jale. Daca intarziam noi prea mult sa ne urcam in masina sau daca masina nu mergea cu viteza si statea la semafor sau coloana si el rata intervalul ala magic de adormire, apoi nu mai stia cum sa adoarma. Si se lasa cu plans si nimic nu il mai consola. Evident, era suprastimulat. A durat o vreme si multe plansete si a invatat, parca in jurul varstei de 1 an as zice eu, a invatat sa se linsiteasca si sa se puna la somn si daca depaseam putin intervalul ideal. Ce cred eu ca l-a ajutat sa invete, faptul ca a trecut prin experienta, a plans foarte tare, ceea ce l-a obosit si mai mult dar l-a si ajutat sa se relaxeze pentru ca plansul elibereaza pe langa hormonii de stres si endorfine. Eu eram langa el, si dupa ce am incercat o vreme toate metodele sa-l ajut cu adormitul acesta (in afara de a-l scoate din scaun in timp ce mergem) m-am ghidat dupa el si nu l-am mai suprastimulat si eu cu interventia mea, ci doar am stat acolo langa el cand el trecea prin momentele acelea grele, ii semnalam ca ii sunt alaturi, disponibila si ca se poate baza pe mine. Insa el a facut toata treaba. Putem spune ca si eu am contribuit prin faptul ca am stiut cand sa ma opresc si sa nu-l mai suprastimulez cu diferite anxietati personale.

Nu am folosit niciodata somnul in masina ca inlocuitor de somn in casa, insa am profitat de el. Ce vreau sa zic cu asta? Pai ne planificam plecarile din oras incat sa fie pe somnul lui. Uneori aveam noroc si dormea si 3 ore, daca masina nu se oprea in coloana sau la semafor, si mergea cu o viteza constanta😅. Alte dati se trezea dupa o ora si aia era, ma transformam in animator pentru tot restul drumului.

Nu l-am scos niciodata din scaun cat timp masina mergea, Nu a primit niciodata telefonul in masina. Nu a mers niciodata cu fata la sensul de mers. Consider ca acestea sunt niste limite foarte importante care au avut influenta si stabilirea celorlalte limite.

Trezirile noaptea

Iustin a avut 3 treziri pe noapte strict pt laptic si a renuntat treptat la cate una pe masura ce a crescut. Sincer nu-mi mai amintesc exact momentul, insa stiu sigura ca ai renuntat la ultimul biberon de la ora 4:00 pe la 2 ani.

Cum a renuntat? Pai cateva nopti nu s-a mai trezit sa-l ceara, parca 3-4 nopti si apoi nu i l-am mai dat eu, desi el l-a mai cerut dupa un un cateva saptamani. A fost cu suparare, insa eu stiam ca pentru mine era o limita asa ca m-am mentinut pe pozitie cu "nu-ul", i-am oferit apa sau mancare ca alternativa, chiar m-am oferit sa ii pun lapticul intr-o cana si sa-l bea la bucatarie. Ii spuneam "daca iti e foame, putem sa mancam la bucatarie." Ce faceam cu aceasta propozitie? Ii aratam cum interpretez eu plansul si cererea lui din noapte. Asa ca ma ocupam si de nevoia lui reala, aceea de a il ajuta sa readoarma. A urmat o perioada in care nu s-a mai trezit noaptea si ce bine a fost. Apoi dupa o plecare la munte cand a dormit intre noi a inceput sa se trezeasca iar noaptea. Apoi si dupa ce am ajuns acasa a inceput sa aiba din nou o trezire noaptea si trebuia sa ne ducem la el unul din noi la el si readormea foarte rapid. De data asta insa avea o stare diferita cand se trezea noaptea, era mai anxios, parca ne chema fata de cum se trezea inainte cand era mai mic si avea nevoie de cineva sa-i rezolve problema. El adormea imediat dupa ce bea biberonul, nu avea nevoie sa stam cu el, nu a facut niciodata night party. Insa acum simteam lucrurile diferit, era mai mare si parea sa simta anxietate, asa ca am discutat cu Tibi si am decis sa dormim cu el, pe rand.

Somnul de zi in alte locatii

Cand mergeam la tara la parintii mei si trebuia sa doarma acolo, era foarte greu sa respectam rutina pentru ca era foarte greu de oprit din distractia din aer liber ca sa se linsiteasca destul incat sa intre in starea de somn. Il anuntam mereu cu mai mult timp inainte ce urmeaza sa facem, pentru ca stiu despre dificultatea lor de a face tranzitii. Il anuntam cu 30 min inainte sa vreau realmente sa-l pun la somn si il reanuntam constant, din 5 in 5 minute. Anuntatul suna asa "In scurt timp o sa mergem la somnic". scurt si cu rol de informare, nu de consultare sau convingere. Nu suna asa de exemplu "in 30 min mergem la somn, da?".

Am incercat sa facem lucrurile in ritmul lui, insa oricat validam, intelegeam si faceam tranzitia lenta el la final nu vroia in casa sa doarma. Asa ca am pus o limita, cand se apropia timpul de somn intram toti 3 stam in casa, in camera de somn si incuiam usa, stateam toti in camera. Era suparat bineinteles, statea la usa si targea de usa ca vrea afara. Insa ne tineam de regula, validam emotia, continuam cu rutina ce o avem de obicei la somnic (facut intuneric cat de cat, pornit muzica de la camera, pus pampers nou si pijamale, pregatit jucariile de somnic si mai tarziu si cititul) si asteptam ca emotia sa treaca, pentru ca stiam ca va trece. Si mereu trecea, dupa un timp se linistea si incepea sa vina catre noi, sa ne asezam toti in pat. Poate o vreme se mai juca pe jos pe langa pat, insa noi incercam sa nu ii mai fim parteneri de joc, ca sa nu-i dam mesaje confuze, si noi stateam mai mult lungiti in pat, mai monotoni, mai putin vorbareti, ca sa-l ajutam sa se linisteasca si sa intre si el intr-o stare de somn. Nu il ignoram, dar interactionam cu un ritm mai sczut.

Si bineinteles ca faceam compromisuri, somnul in deplasare era mereu scurt si era ok. Uneori adormea cand il plimba bunicul prin soare ori in carut ori in liza. (ca in poza :)) )

*La inceput m-am stresat mai tare, dar pe urma m-am relaxat si am zis ca orice somn e mai bun ca niciun somn.*

Somnul in carut

Iustin nu a acceptat carutul din prima, plangea foarte tare la inceput cand il puneam in carut si nici nu reusea sa adoarma. In primele 2 luni cand era bebe foarte mic nu a avut o parere asa puternica despre statul in carut, insa dupa ce a mai crescut plangea, nu ii placea deloc. A trecut prin acelasi proces de adaptare, cu plans, inteles emotia, insa am continuat sa-l expunem, zilnic. La inceput plimbari scurte, si pe masura ce dadea semne ca e mai confortabil, ca s-a obsinuit am marit perioada. El fiind un bebelus mare si greu, ne-a fost clar ca nu exista alta varianta de a-l plimba asa ca i-am facut si copilului clara aceasta asteptare, inca de la inceput. Am avut rabdare sa se adapteze, dar am muncit catre atingerea obiectivului.

Pe masura ce a crescut a fost foarte bine, facea frecvent nani in carut. Inca il mai folosim la 2 ani si 5 luni, ultima data a facut un nap in el acum o luna.