De ce le este greu părinților să pună limite?
Mulți părinți întâmpină dificultăți în a pune limite din mai multe motive. Unul dintre cele mai frecvente este teama de a provoca conflicte sau de a-și supăra copilul. Părinții își doresc să fie conectați cu copilul lor și uneori confundă dragostea și apropierea cu absența regulilor stricte. De asemenea, vina sau nesiguranța pot juca un rol important, mai ales dacă părinții se întreabă dacă sunt prea severi sau, din contră, prea permisivi. Un alt factor care contribuie este lipsa unui model clar din copilăria proprie. Dacă părinții au crescut într-un mediu fie prea restrictiv, fie prea permisiv, s-ar putea să nu știe exact cum să echilibreze fermitatea cu afecțiunea.
Stabilirea limitelor pentru copiii mici, poate fi o provocare și adesea este influențată de dificultăți legate de înțelegerea rolului părinților în acest proces. Pentru copiii mici, limitele sunt esențiale pentru a crea un mediu sigur și previzibil, dar părinții pot întâmpina probleme în aplicarea acestora din mai multe motive:
Una dintre dificultăți este confuzia legată de responsabilitatea pentru limite. Părinții pot crede că limitele ar trebui să impună un anumit comportament din partea copilului, fără să realizeze că limitele trebuie să stabilească mai degrabă ce vor face ei înșiși pentru a gestiona comportamentul copilului. De exemplu, în loc să se aștepte ca un copil mic să nu mai facă o criză de nervi, părinții ar putea stabili o limită precum „Dacă începi să plângi și să te agiți, vom lua o pauză și ne vom calma împreună.” Astfel, ei se concentrează pe propria reacție, nu pe schimbarea imediată a comportamentului copilului.
Frica de a crea tensiuni poate fi, de asemenea, o barieră semnificativă. Părinții se tem adesea că stabilirea limitelor stricte va duce la mai multe crize de nervi și conflicte, așa că pot evita să fie fermi și clari în aplicarea regulilor. De exemplu, un părinte ar putea ezita să stabilească ora de culcare strictă din teama că aceasta va cauza plânsete sau proteste.
Incertitudinea în rolul de autoritate poate contribui și ea la dificultăți. Părinții pot simți că a fi ferm cu un copil mic este echivalent cu a fi dur și neîndurător, ceea ce poate duce la aplicarea inconsistentă a limitelor. De exemplu, un părinte ar putea stabili că nu este permis să se mănânce în afara mesei, dar poate face excepții frecvente, ceea ce duce la confuzie pentru copil.
Pentru a depăși aceste dificultăți, părinții trebuie să își clarifice rolul în stabilirea limitelor. Limitele nu sunt despre a forța comportamente specifice ale copilului, ci despre a stabili ce vor face ei înșiși dacă comportamentul nu este conform așteptărilor. De exemplu, în loc să se aștepte ca un copil să nu mai arunce jucăriile, părinții pot spune „Dacă arunci jucăriile, le vom lua și le vom pune deoparte pentru un timp.”
Definirea unor consecințe clare și aplicarea consistentă a limitelor sunt esențiale. Este important să fie oferite opțiuni și alternative care să ajute copilul să înțeleagă așteptările. De asemenea, comunicarea empatică este crucială; părinții ar trebui să valideze emoțiile copilului, chiar și atunci când aplică limite, pentru a ajuta la menținerea unui sentiment de securitate și înțelegere, altfel spus nu ar trebui să se ofere consecința furioși sau oprind comunicarea cu copilul. Parinții pot fi în continuare afectuoși, conectați și înțelegători fața de copil.
În concluzie, pentru copiii între 0 și 3 ani, stabilirea limitelor se concentrează pe acțiunile și reacțiile părinților, nu pe controlul direct al comportamentului copilului. Consistența, claritatea și empatia sunt cheia pentru a crea un mediu în care limitele sunt respectate și comportamentele sunt învățate într-un mod pozitiv și constructiv.
Dar pană la urmă ce este o limită și ce nu este o limită?
O limită este o regulă clară și fermă care stabilește comportamentele acceptabile și inacceptabile. Limitele nu sunt pedepse, ci ghiduri care ajută copilul să înțeleagă ce este permis și ce nu, într-un mod sănătos. O limită bine pusă îi oferă copilului claritate, siguranță și îi permite să înțeleagă consecințele acțiunilor sale. Voi exemplifica modelul emis de Dr. Becky Kennedy, care se axează pe stabilirea unor reguli clare care implică acțiuni sau reacții de partea celui care stabilește limita, nu neapărat de partea celuilalt. Iată cum funcționează acest principiu:
Responsabilitatea pentru consecințe, o limită nu impune neapărat ca cealaltă persoană să facă ceva specific, ci mai degrabă stabilește ce va face cel care pune limita dacă regula nu este respectată. Astfel, limitarea se concentrează pe acțiunile și reacțiile proprii, nu pe forțarea unui comportament anume din partea celorlalți.
Exemplu: Dacă un părinte stabilește o limită pentru copilul său legată de ora de culcare, ar putea spune: „Dacă nu mergi la culcare la ora 8:00, televizorul va fi oprit.” În acest caz, limita nu obligă direct copilul să meargă la culcare, ci stabilește clar ce va face părintele (oprește televizorul) dacă copilul nu respectă regula.
Claritate și predictibilitate, limitele sunt menite să ofere claritate și predictibilitate. Ele nu sunt despre a controla direct comportamentul altcuiva, ci despre a stabili un cadru în care reacțiile și consecințele sunt bine definite. De exemplu, „Dacă soțul meu întârzie acasă și nu mă anunță, voi merge la culcare fără să-l aștept” clarifică atât așteptările, cât și reacția proprie.
Focus pe acțiunile proprii, în loc să încercați să schimbați comportamentul altcuiva, concentrați-vă pe ce sunteți pregătit să faceți pentru a respecta limita. Aceasta ajută la menținerea unui sentiment de control personal și reduce frustrarea legată de comportamentele altora.
Prin stabilirea limitelor în acest mod, se creează un cadru clar și previzibil, care ajută la menținerea respectului și a armoniei, oferind totodată un spațiu pentru responsabilitate și dezvoltare personală.
Vă puteți gândi la limite ca la balustradele unui pod. Chiar dacă pot părea restrictive și uneori frustrante pentru un copil care vrea să exploreze mai departe, ele sunt esențiale pentru a-i menține în siguranță și pentru a preveni căderea în abis. Aceste balustrade nu limitează libertatea, ci oferă protecția necesară pentru a naviga în siguranță într-o altă direcție permisă si sigură.
